Adrian Tudor. Jurnalist în România.

Opinii, informaţii, radio FM, ziare, sport, televiziune, internet.

La Constituţie, Boc a copiat de la Băsescu

leave a comment »

Am avut curiozitatea să pun faţă în faţă raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Constituţiei cu proiectul domnului Boc. Şi am găsit câteva pasaje care seamănă ca două picături de apă. Iată :

1.Comisia

Puterile legislativă şi executivă trebuie să fie nu numai clar divizate pentru a evita cumulul de funcţii, ci şi combinate între ele în mod judicios, prin intermediul unui sistem de contraputeri, checks and balances, care asigură în final echilibrul balanţei politice.  Aceste checks and balances reprezintă condiţia sine qua non a libertăţii şi moderaţiei politice, împiedicând atât omnipotenţa legislativului, cât şi pe cea a executivului.

Boc

Puterile legislativă şi executivă trebuie să fie nu numai clar divizate pentru a evita cumulul de funcţii, ci şi combinate între ele în mod judicios, prin intermediul unui sistem de contraputeri, checks and balances, care asigură în final echilibrul balanţei politice. Aceste checks and balances reprezintă condiţia sine qua non a libertăţii şi moderaţiei politice, împiedicând atât omnipotenţa legislativului, cât şi pe cea a executivului.

2. Comisia

Ca atare, arhitectura instituţională a unui regim moderat este rezultatul unei adevărate „capodopere” legislative care combină, temperează şi moderează puterile în vederea creării unui echilibru viabil între ele. Dacă atribuţiile şi sferele de competenţă ale puterilor în stat trebuie să fie precis definite, aceasta nu revine la a afirma că ele se cuvine să fie şi complet separate.

Boc

Ca atare, arhitectura instituţională a unui regim moderat este rezultatul unui echilibru viabil între autorităţile statului. De aceea, atribuţiile şi sferele de competenţă ale acestor autorităţi ale statului trebuie să fie precis definite, însă nu şi complet separate.

3.Comisia

Cu toate limitele sale, Constituţia din 1991 a asigurat suportul instituţional al unei dezvoltări democratice. Asumarea de către societatea românească a dublei integrări, în NATO şi în Uniunea Europeană, a servit, în mod decisiv, obiectivului democratizării. Nu este mai puţin adevărat că integrarea europeană a relevat, indubitabil, imperfecţiunile unui sistem constituţional, imperfecţiuni explicabile şi prin perspectiva momentului adoptării ei.

Boc

Cu toate limitele sale, Constituţia din 1991 a asigurat suportul instituţional al unei dezvoltări democratice. Asumarea de către societatea românească a dublei integrări, în NATO şi în Uniunea Europeană, a servit, în mod decisiv, obiectivului democratizării. Nu este mai puţin adevărat că integrarea europeană a relevat, indubitabil, imperfecţiunile unui sistem constituţional, imperfecţiuni explicabile şi prin perspectiva momentului adoptării Constituţiei.

4.Comisia

Reamenajarea raporturilor dintre autorităţile publice şi dintre stat şi cetăţean în vederea integrării europene a fost miza revizuirii din anii 2002- 2003. S-a argumentat, la acel moment, că modificările operate vor fi de natură să permită adaptarea mecanismelor naţionale celor europene.

Boc

Reamenajarea raporturilor dintre autorităţile publice şi dintre stat şi cetăţean în vederea integrării europene a fost miza revizuirii din anul 2003. S-a argumentat, la acel moment, că modificările operate vor fi de natură să permită adaptarea mecanismelor naţionale celor europene.

De fapt, Emil Boc a copiat din prefaţa semnată de preşedinţii onorifici ai comisiei prezidenţiale. Este vorba de Aurelian CRĂIUŢU, Prof. univ. dr. ştiinte politice, Universităţii Indiana din Bloomington şi Mattei DOGAN, Director emerit de cercetare la Centre Nationale de la Recherche Scientifique, Paris.

Păcat că domnul Boc s-a limitat doar la citirea prefeţei. Ar fi aflat lucruri interesante din raportul respectiv, cum ar fi faptul că e nevoie de nouă organizare administrativă, de simplificarea dreptului la proprietate sau de regândirea dreptului fundamental la educaţie. Grija lui Emil Boc a fost să reglementeze mai pe placul domnului Băsescu anumite chestiuni ce privesc relaţiile preşedintelui cu guvernul şi cu parlamentul.

Written by Adrian Tudor

aprilie 22, 2010 la 3:37 pm

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.