Adrian Tudor. Jurnalist în România.

Radio ZU a primit licenţă

Posted in Radio, tv, ziare, reviste, Ştiri by Adrian Tudor on septembrie 11, 2008

Uite ce zice NewsIn :

“CNA a acordat licenţă audiovizuală pentru noul post de radio al trustului Intact, intitulat “ZU”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, în cadrul şedinţei de joi, 11 septembrie, licenţă audiovizuală pentru difuzarea prin satelit a noului post de radio al trustului Intact, “ZU”, care va începe să emită de pe 29 septembrie.

Solicitarea licenţei audiovizuale pentru postul de radio “ZU” a fost făcută de S.C. Grupul Media Camina SA Bucureşti şi discutată în şedinţa de joi a CNA.

Noul post de radio, care va emite de pe 29 septembrie în toată ţara se va numi Radio ZU sau ZU FM, în funcţie de rezultatele cercetărilor de piaţă. Postul va avea un program generalist cu producţie proprie în proporţie de 60%.

Staţia pentru difuzarea în Bucureşti va fi actuala staţie a postului News FM, care nu va mai fi transmis. În acelaşi timp, echipa de ştiri de la News FM va lucra la “ZU”. În cadrul programului noului post se va pune accentul pe ştiri, au precizat reprezentanţii trustului Intact, apelându-se la o echipă deja formată.

O particularitate a postului o va reprezenta difuzarea muzicii live, direct din studio, unde vor fi invitaţi artişti români.

Din grila de programe, fac parte matinalul lui Daniel Buzdugan şi Mihai Morar şi o emisiune realizată de Mircea Badea. Reprezentanţii postului, au mai precizat că îşi propun un contact permanent, în direct, cu ascultătorii, prin Internet, SMS-uri sau telefoane.

Până la sfârşitul acestui an, vor fi investiţi 500.000 de euro, în echipamente, pentru postul de radio “ZU”. O campanie de promovare de tip teasing a viitorului post, intitulată “Who is Zu” este în desfăşurare pe blogul special creat http://whoiszu.blogspot.com, dar şi printr-o campanie outdoor.”

Ideea cu muzica live a vrut sa o pună în practică şi Naţional FM, dar după câteva încercări a renunţat. Să vedem cât va ţine la ZU FM. Până se termină trupele, cheful ascultătorilor sau rabdarea moderatorilor.

Sunt curios ce înseamnă că vor pune accentul pe ştiri. Publicul de până în 30 de ani nu e cel mai ahtiat după ştiri. Doar dacă e vorba de vedeta preferată.

Investiţia mi se pare rezonabilă şi mai aproape de nevoile unui post de radio care vrea să se bată cu liderii. Suma e de peste trei ori mai mare decât cea pe care au spus cei de la Intact că au investit-o acum un an în News FM.

Cred că va interesant şi talk-show-ul lui Mircea Badea, mai ales că el vorbeşte singur de câţiva ani.

12 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. petrisor socol said, on septembrie 11, 2008 at 5:11 pm

    Stii ceva de ora de difuzare a talk-show-lui lui badea? Eu intelesesem ca va face parte din echipa matinala, alaturi de Buzdugan si Morar.

  2. Mr. Romantic said, on septembrie 13, 2008 at 7:10 pm

    Rusine CNA. Daca ar mai fi existat putina cultura si apreciere pt valoare in tara asta nu s-ar fi acordat niciodata licenta de functionare unui post cu 2 mascarici in prim plan. Iar de muzica care o vor difuza, no comment. (cea mai proasta in the world ever)

    Zu = Zgomot + umor foarte prost

    Romantic Fm, muzica nu zgomot, asta era cel mai bun post din Romania, pe care din cauza a doi mascarici nu il vom mai auzi in tara

    Rusine!!!!!

  3. SmiLey said, on septembrie 14, 2008 at 1:01 am

    F tare va fi postul de radio, sigur emisiune lui badea va avea f multi ascultatori. Zu Fm ar fi ideal sa se numeasca :D

  4. Radio ZU « ¿Que paso? said, on septembrie 14, 2008 at 12:18 pm

    [...] Adrian, Marpha, Amdraci, Sescu, Andi, etc Tags: lansare, radio zu, trustul intact [...]

  5. gerhaldernst said, on septembrie 14, 2008 at 12:26 pm

    Nu e prima oara cand un post fm nou lansat vrea sa ajunga no.1. Toata lumea vrea sa nimiceasca 21-ule si kiss fm. dar cati reusesc? ;)

  6. Cărări 15 septembrie « Danz3l’s Weblog said, on septembrie 15, 2008 at 12:01 am

    [...] Campania ZU: “Cine este ZU?” Zu o sa fie un post de radio [aici] [...]

  7. nicu Lucian said, on septembrie 15, 2008 at 10:04 pm

    Un nume ff interesant, sa aiba viata lunga postul si ff multii ascultatorii, Hai Muresu.. morar si buzdugan, sper ca nu va ti pierdut farmecul vostru caracteristic si umorul!!!

  8. maryalexe said, on septembrie 17, 2008 at 12:31 pm

    “Ideea cu muzica live a vrut sa o pună în practică şi Naţional FM, dar după câteva încercări a renunţat”
    la city fm asta se intimpla de multa vreme.
    eu una astept muzica de bun simt de la un radio. sper ca asa va fi.
    break a leg!

  9. unnimenimomentan said, on septembrie 26, 2008 at 12:59 am

    destul de fumata campania, tizing obosit, tizing spalacit [vezi campania Utv, CocaCola 0, etc]. 2. Baietii aia doi, imi par mult sub definitia mea de “umor in fm”, sunt absolut execrabili si au o parere prea buna despre ei, cineva ii minte ca-s haiosi cred, si eu pun botu’.
    Cat despre brand-ing, m, usor ok, desi-mi suna mai mult a bautura energizanta, decat a post de radio.

    o sa fie, o caterinca, concursuri fun, jigleuri dalea funny, gen tamango, campanii, misto de cocalarii din monden, concerte colorate, glumite, dume de duzina si muzica cool frate, si bine inteles, multa atitudine de nota 7. NIMIC NOU. [poate, zic poate, mici exceptii]

    *nice blog by the way mate, revin ;)

  10. iuliana said, on septembrie 26, 2008 at 12:37 pm

    sper sa fie muzica buna si umor de calitate .cu cei doi cred ca va fi.bafta cu emisiunea.

  11. iuliana said, on septembrie 26, 2008 at 12:45 pm

    Ma uit tot timpul la Badea si la Morar la antena 3 respectiv 2.catre domnul Morar:mai bine nu alegea o domnisoara care sa-i tina companie .Deterioreaza umorul destept al emisiunii.Nu vreau sa fiu rautacioasa dar domnul Badea are o obsesie pentru corpul bine lucrat fara pic de grasime in rest imi place.

  12. Stingus said, on septembrie 30, 2008 at 4:50 pm

    Nu inteleg ce draq cauta Badea langa Buzdugan si Morar… Sunt total incompatibili dpdv al umorului, care la cei din urma are momente grotesti. I-am vazut impreuna la emisiunea lui Morar unde s-a vazut clar ca nu halesc aceleasi glume. Sper sa nu se molipseasca. Sau sa se molipseasca eventual cuplul Morbuz de la Badea.


Lasă un Răspuns