Adrian Tudor. Jurnalist în România.

Opinii, informaţii, radio FM, ziare, sport, televiziune, internet.

Archive for septembrie 2008

Petreanu şi Huidu critică radio ZU

cu un comentariu

Vlad Petreanu şi Şerban Huidu s-au luat de campania celor de la radio ZU care vor să ne distreze în timp ce ei defilează ca nişte hitleri de operetă.

Huidu zice aşa : “Mai nou cei doi vor sa puna pe picioare un post de radio! I-au spus zu si au dat tot felul de explicatii penibile. Adevarul e unul singur: in New York exista un radio z100, care are la matinal o echipa: morning zoo! Oamenii de la noul radio aveau nevoie de jingleuri gata facute si si-au denumit tot radioul dupa emisiunea americana: e simplu ca buna ziua! Nu intelegeti gresit: nu va blamez pentru asta da’ recunoasteti fratilor n-o mai dati cotita! Si inca ceva…. americanii nu sunt aroganti si nici nu calca pe cadavre pentru a instaura “buna dispozitie”!”

Iar Petreanu : “Aluzia e hâdă şi expusă suplimentar de slogan: “Morar şi Buzdugan instaurează dictatura bunei dispoziţii”. Deci dictatură, da? Uite mustaţa à la Hitler plus brasarda nazi-style. Get it? Ia să ne râdem!

Problema e că Hitler n-a fost dictator decât foarte puţin timp, cam până la Noaptea Cuţitelor Lungi. În anul de dinainte, luase puterea, anulase opoziţia şi declarase NSDAP partid unic. Astea sunt chestii banale pentru un dictator, se tot întâmplă în istorie. Hitler a făcut însă mulţi paşi mai departe. Foarte repede, el s-a transformat într-un coşmar planetar, într-un asasin global. Hitler nu mai e de mult doar un simbol al dictaturii. El este arhetipul răului absolut.

Să pui în aceeaşi frază vizuală “Hitler” şi “bună-dispoziţie” mi se pare caz de balamuc (şi sunt indulgent aici, asta presupune iresponsabilitate, nu intenţie). Ce urmează? O campanie “Ha Shoah – un bairam mortal”?”

Aşadar, Şerban Huidu se leagă atât de campanie, cât şi de poveştile privind numele radioului, iar Vlad Petreanu critică doar campania de promovare. Unii vor spune că din partea lui Huidu era firesc, având în vedere cât de mult îi “iubeşte” pe Buzdugan şi pe Morar. Dar ce i-a venit lui Vlad Petreanu care e coleg de trust cu cei doi? Probabil s-a supărat că l-au lăsat fără emisiunea de la News FM. :)

Written by Adrian Tudor

septembrie 26, 2008 at 10:37 am

Liga 1, o scumpete de campionat

leave a comment »

Am citit peste ştirea asta de pe Hotnews şi mi-au fost confirmate zvonurile care circulau de mai multa vreme : GSP TV vroia de la celelate companii de cablu cam doi euro pe abonat.

Nu se spune nicăieri că asta ar fi o ofertă pentru cei care vor să se aboneze, iar GSP TV să fi într-un pachet extra, aşa cum e HBO. Nu, ei vor cam doi euro pe abonat să fie retransmis postul la toată lumea. Cred însă că nu toată lumea are chef să plătească doi euro pe lună pentru ceva ce nu vrea să vadă. E ca şi taxa pe care o plătim la TVR.

Dar această metodă de face business i-ar ajuta pe cei de la RCS-RDS să scoată profituri imense. Să explic.

Cătălin Tolontan a pus la el pe blog, acum câteva luni, nişte date privind abonaţii la cablu şi DTH din România.

Estimarea abonaţilor TV din două surse:

Studiu GFK – iunie 2008
4,7 mil abonaţi la cablu
1,5 mil abonaţi la DTH
6,2 total abonaţi din care
2,2 mil sînt abonaţi RCS şi Digi TV
4 mil nu vor vedea meciurile

Raport ANRCTI – mai 2008
3,55 mil abonaţi la cablu
1,7 mil abonaţi pe DTH
5,3 mil total abonaţi din care
1,85 mil sînt abonaţi RCS şi Digi TV
3,4 mil nu vor vedea meciurile”

Să luăm în calcul varianta ANRCTI, penttru că e vorba de mai puţini abonaţi. Aşadar, ar fi vorba de 3,4 milioane care nu au acces la meciuri. Dacă aceştia ar plăti doi euro pe lună, înseamnă încasări de 6,8 milioane de euro lunar şi de 81,6 milioane de euro anual. Consorţiul Antena 1+RCS-RDS a plătit pentru trei ani 102 milioane de euro. Adică şi-ar scoate aproape toţi banii pentru trei ani într-un singur an.

Pe de altă parte, Petre Barbu făcea acum câteva luni o estimare în “Adevărul” şi arăta că, în versiunea optimistă, GSP TV ar scoate din publicitatea vândută în timpul meciurilor cam un milion şi jumătate de euro.

De unde ar scoate diferenţa dacă nu de la abonaţii celorlalte companii de cablu?

Written by Adrian Tudor

septembrie 24, 2008 at 2:35 pm

Concurs cu premii

leave a comment »

Concursul a fost anunţat la Iulian Comănescu pe blog, ia premiile sunt vizite la Bruxelles. Trebuie să îndepliniţi câteva condiţii şi să ştiţi ce e Parlamentul European şi de ce. Ideea vine la fix, mai ales că lumea nu prea ştie, şi nici nu e prea interesată, cu ce se mănâncă Parlamentul European.

Coincidenţă, editorialul lui Mircea Vasilescu, publicat săptămâna asta în Dilema Veche, scrie tot despre cum încearcă parlamentul european să devină mai cunoscut. Pentru că acum pare a fi o mare organizaţie de apărare a drepturilor consumatorilor, scrie Mircea Vasilescu :
“Oricum, vizibilitatea lor a crescut în ultima vreme mai ales datorită cîtorva reglementări în domenii care privesc viaţa de toate zilele a europenilor. Cel mai mare succes a fost, fără îndoială, micşorarea tarifelor de roaming, obţinută la iniţiativa eurodeputaţilor. S-au votat rezoluţii ori declaraţii scrise cu privire la tot felul de domenii şi probleme: combaterea drogurilor, persoanele fără adăpost, transparenţa în rezervarea biletelor de avion, protecţia mediului etc. Uneori, Parlamentul European pare un fel de oficiu pentru protecţia consumatorilor, căci din documentele discutate şi votate se întrevede „grija pentru cetăţean“. Desigur, nu e nimic rău în asta, dar există riscul ca alegătorii să perceapă instituţia parlamentară a UE ca un fel de entitate care se ocupă de chestiuni „de rutină“, nu de marile probleme.”

Written by Adrian Tudor

septembrie 24, 2008 at 12:34 am

Radio Total devine Gold FM

Din 6 octombrie ar trebui să se întâmple chestiunea. Aşadar, Radio Total dispare definitiv după 15 ani de existenţă. Când a început emisia, în decembrie 1993, frecvenţa era 94,2 FM şi seara erau retransmise emisiuni de la Europa Liberă. 

Proiectul a fost pornit la acea vreme de Cornel Nistorescu, iar director de programe era Neculai Constantin Munteanu, celebrul jurnalist de la Europa Liberă. Radio Total a făcut la acea vreme jurnalism adevărat, iar mulţi oameni care au lucrat acolo în primii ani se laudă şi acum cu experienţa de la Radio Total. După 2000, francezii de la EDI, care deţineau Radio Total şi Radio 21, au înfiinţat Europa FM cu echipa şi reţeta lui Radio Total. Iar succesul din Bucureşti al Totalului a devenit succesul la nivel naţional al Europei FM.

După aceea, Radio Total a mai încercat prin 2003 – 2004 să revină la succesul de la finele anilor 90, însă nu a mai reuşit. Acum este asumat oficial de trustul Realitatea – Caţavencu şi urmează să îşi schimbe formatul muzical, după cum îi spune şi viitorul nume : Gold FM. Adică va difuza muzică veche şi de calitate. Muzica aceea care a trecut testul timpului. Drept urmare, va deveni concurent pentru Romantic FM (care a devenit cam latino în ultima vreme ) şi pentru Smart FM. Toate trei emit doar în Bucureşti.

Iată mai jos şi un fragment dintr-un articol publicat în această primăvară de Evenimentul Zilei despre Radio Total : Read the rest of this entry »

Written by Adrian Tudor

septembrie 19, 2008 at 11:57 am

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.