La TVR s-a terminat reforma
Aşa ne anunţă un comunicat al TVR. La o privire rapidă, observ că au dispărut din schemă TVR Bucureşti şi TVR 3. TVR Bucureşti primise licenţă în aprilie şi era anunţat să intre în emisie la 1 mai., în acelaşi timp cu TVR 3.
Iată comunicatul : (mai mult…)
Schimbări la Naţional FM
Pleacă directorul de programe, Tony Teşiu, către un proiect nou. El nu vrea să spună despre ce e vorba. Comentariile de la el de pe blog spun că se duce la trustul Intact, unde va face un radio nou din News FM şi frecvenţele Radio Romantic (acesta urmând, probabil, să emită, ca pe vremuri, doar în Bucureşti). Iar matinalul viitorului post ar urma să fie prezentat de Buzdugan şi Morar. Tony zice că nu toate acest informaţii sunt corecte. Vom vedea la toamnă. Radio Romantic stă bine cu acoperirea. Are 24 de staţii, din care unele (Topolog) sunt de mare putere, adică acopere mai multe judeţe.
În locul lui Tony Teşiu va veni realizatorul matinalului de la Naţional FM, Denis Ciulinaru. Denis face şi acum matinalul şi are de gând să îl păstreze. Aşa că dacă vreţi să lucraţi la Naţional FM să nu mergeţi şi să îi spuneţi că vreţi să prezentaţi matinalul. Denis a mai lucrat la Radio Total şi Europa FM, unde am fost şi colegi o vreme. Succes!
Un radio caută oameni
Şi pentru animaţie şi pentru ştiri. De selecţia lor se ocupă Tony Teşiu, care dă mai multe detalii la el pe blog, inclusiv adresa de mail la care să îi scrieţi, dacă sunteţi interesaţi.
Nu ştiu despre ce radio e vorba. Nu ştiu dacă e vorba de un radio complet nou sau de relansarea unuia prezent deja pe piaţă. Am nişte bănuieli, dar nu zic nimic până când nu anunţă Tony.
Succese!
Cineva cumpără posturi de radio
Nu ştiu despre cine e vorba. Dar iată anunţul pe care l-am găsit :
Va informam ca exista o oferta de cumparare statii radio pe teritoriul Romaniei, in orase cu peste 40.000 de locuitori.Se doreste achizitionarea de statii de radio gata echipate sau numai licente radio.In masura in care doriti sa ofertati statiile dumneavoastra de radio, va rugam sa ne comunicati urmatoarele:
Orasul:Puterea aprobata:Frecventa:Dotari*:Date de contact (persoana, functie, telefon, e-mail):Pret estimativ:Aceste date preluate de noi vor fi comunicate direct cumparatorului.QSound SOFT furnizeaza solutii complete de automatizare radio/In-Store RADIO pentru urmatoarele retele din Romania: PRO FM, Radio 21, Europa FM, Romantic, Guerrilla, Micul Samaritean, Magic FM (partial), reteaua Transilvania, Selgros Romania si are peste 160 de licente software utilizate pe teritorilul Romaniei de retele si statii de radio independente .
nota*Dotari = echipamente de studio (daca exista sau nu), emitator (puterea)QSound SOFT -Cluj Napoca, RomaniaSisteme de automatizare pentru statii de radio si televiziune.
Un aprozar îşi face televiziune şi radio
“Aprozarul” este o firmă ce se cheamă Carisma Holding SRL. Tot ce am găsit despre ei sunt următoarele date :
CARISMA HOLDING SRL
Stare societate: ÎNREGISTRATĂ, din data de 14.03.2005
CIF: RO17351189 Reg. Com.: J40/4815/2005
CAEN: 5221 Comert cu amanuntul al fructelor si legumelor proaspete
Adresă Sediu social CARISMA HOLDING SRL ALEEA VALEA SALCIEI, Nr. 1, Loc. BUCURESTI, Sector 6, Jud. BUCURESTI, Cod poştal: 070000
Iar mâine vor merge la CNA cu următoarea chestiune : (mai mult…)
Rompres nu mai există
Începând de azi, 21 iulie, de la ora 12, Rompres nu mai există. Noua denumire a agenţiei de presă este Agerpres. Decizia a fost luată recent de Parlament.
Iată şi comunicatul de la Rompres. Sau Agerpres.
Bucureşti, 21 iul /Agerpres/ – Începând cu data de 21 iulie 2008, ora 12,00 ştirile Agenţiei Naţionale de Presă vor fi semnate AGERPRES. ROMPRES revine astfel la titulatura de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 544/18.07.2008 a Decretului nr. 763/18.07.2008 şi a Legii nr. 155/18.07.2008 pentru modificarea legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES.
Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie, propunerea de modificare a legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, prin care agenţia urmează să revină la numele de AGERPRES. (mai mult…)
Radio de News and Talk în România
În afară de Radio România Actualităţi, nu ştiu altul să se mai apropie de acest format. Din păcate, emisiunile sunt cam de neascultat, soundul nediferind prea mult de ce se auzea până în 1990. Îmi lasă impresia că unele sunt gazeta de perete la care e arătat cu degetul vreun primar de la ţară, ori sunt de un festivism gen “Cântarea României”. Celelate radiouri nici măcar nu prea se obosesc să facă altceva decât ştiri, care în cele mai multe cazuri înseamnă citirea fluxului Mediafax pe post.
Cu toate că nu este un radio excepţional, RRA stă destul de bine în audienţe. Dar am citit de curând pe blogul lui Tony Teşiu audienţele radiourilor din Franţa. Cele mai mari audienţe le au radiorile generaliste, gen Europe 1 sau RTL. Acestea sunt pe formatul News and Talk. Radiourile de acest gen au, în Franţa, o cotă de piaţă de 50 la sută. Sunt radiouri cu tradiţie, unde unele emisiuni rezistă de câteva zeci de ani. Sunt talk-show-uri, emisiuni culturale, phone-in-uri, morning news, etc.
Am observat că RTL şi Europe 1, de exemplu, îşi încep emisiunile de ştiri la ora 5. Acelaşi lucru l-am încercat la Naţional FM şi rezultatele s-au văzut în primele sondaje. Pentru că emisiunea avea nevoie de un prezentator
, acesta a fost Victor Cătălin, împreună cu care am făcut şi desfăşurătorul emisiunii. Victor este acum director de programe la Itsy – Bitsy FM. Proiectul a mers, deşi Naţional FM nu era un radio generalist sau unul de ştiri. Sunt convins că la un post generalist ar merge şi mai bine şi ar ajuta un matinal care ar începe ora 7. Un matinal mai consistent decât emisiunea care îl precede.
Pe de altă parte, nu ştiu cât public s-ar găsi în România care să asculte un radio news and talk, adică unul în care un morning news show să nu conţină muzică, aceasta având loc doar în emisiunile muzicale.
Aşa că lansez o întrebare către cei care se perindă pe acest blog, mai mult sau mai puţin întâmplător :
Aţi asculta un radio de news and talk aşa cum sunt Europe 1, RTL, BBC Radio 4, etc. ?
UPDATE : Cezar Paul Bădescu scrie în Dilema Veche de săptămâna asta, apărută pe 17 iulie, despre o chestiune asemănătoare. El povesteşte despre încercările unora de a face produse jurnalistice de calitate şi despre tabloidizarea treptată din cauza lipsei de audienţă. Concluzia lui e că nu prea avem public pentru aşa ceva. Un exemplu, spune el, e că nu avem avem un săptămânal de genul Newsweek. Are dreptate, dar asta nu înseamnă că un asemenea produs ar trebui să lipsească. Oamenii trebui să aibă şi alternativă la tabloidizare.
Am să dau linkul către articol când cei de la Dilema Veche îl vor pune pe site sau Cezar Paul Bădescu îl va pune pe blog.
Aricolul lui Cezar Paul-Bădescu se află aici.
6 comentarii