Adrian Tudor. Jurnalist în România.

Un film despre românii din străinătate

Posted in Ce se discută, Ştiri by Adrian Tudor on iunie 18, 2008

Când se discută despre românii din străinătate, cu precădere despre cei din Spania şi Italia, mai toată lumea se referă la ei nu tocmai apreciativ. Îşi aduc aminte de cazul Mailat şi de toate restricţiile impuse de Italia, precum şi de “căpşunarii” din Spania. Sau ne amintim de discuţiile recente al preşedintelui Băsescu cu preşedintele Finlandei, Tarja Halonen, care a spus la Bucureşti că “cerşitul nu e o muncă”. Aşa e! Legi împotriva cerşitului avem şi noi, în România, dar nu le aplică nimeni.
Cineva s-a apucat să facă un film despre cei care s-au dus să muncească din greu să le fie mai bine lor şi copiilor lor. Este vorba de oamenii care contribuie, de exemplu, cu câteva procente la PIB-ul Italiei, sau sunt cei mai mari investitori străini în România. Să fim sinceri şi să recunoaştem că România ar fi fost mai săracă fără miliardele de euro trimise de ei în ţară an de an. Cineva s-a gândit să vorbească şi despre aceşti oameni, care nu cerşesc, nu violează, nu dau în cap pe stradă, etc. Filmul a fost făcut de Indie Studio şi, din câte înţeleg din prezentare, este o iniţiativă a europarlamentarului Adina Vălean. Filmul se cheamă “Migratorii” şi vorbeşte despre Românii din Spania, Italia, Marea Britanie şi Germania.

Iată şi o scurtă prezentare, care însoţeşte trailerul de pe youtube.

De ce pleaca romanii din tara lor?
De ce sunt dispusi sa faca un astfel de efort daca nimeni nu ii alunga din tara lor?
Odata plecati, cati dintre ei vor dori sa revina in Romania?

La aceste intrebari incearca sa raspunda doamna Adina Valean (europarlamentar PNL, vicepresedinte al grupului euroliberal de la Bruxelles) intr-un documentar realizat in patru tari in care lucreaza imigranti romani. “

Şi trailerul:

UPDATE : Iulian Comanescu a fost producător asociat. Premiera : pe 27 iunie, la Bucureşti, anunţă Jurnalul Naţional.

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Cristi said, on iunie 19, 2008 at 2:43 am

    Am vazut pana acum destule asemenea filme sau articole cu prezentare total deplasata la adresa diasporei. Nu ma pronunt asupra celui de fata doar fiindca nu l-am vazut inca. Gasesc totusi zeflemitoare si nelalocul ei muzica de geampara pe fondul careia au fost prezentate primele imagini. Sincer sa fiu, asta nu ma face deloc optimist :(


Lasă un răspuns