Adrian Tudor. Jurnalist în România.

Unii dau premii în bani, alţii…

Posted in Ce se discută, Radio, tv, ziare, reviste by Adrian Tudor on ianuarie 14, 2008

… au parte de asemenea articole, de parcă şi le-ar fi scris singuri. Mă întreb oare dacă fata care a scris articolul a ascultat vreodată Antena Satelor?

Sau dacă a citit vreodată un sondaj de audienţă radio. Pentru că în articol zice că un milion de români se trezesc cu Antena Satelor. Lumeeeee….Sondajul de toamnă zice că Antena Satelor are 924 de mii de ascultători zilnic, dar ăia sunt toţi pe parcursul unei zile. Nu ascultă toţi de la 6 dimineaţa până seara la 10. Poate îi explică cineva care e faza cu “daily reach”. Şi mai apare şi aberaţia din declaraţia directorului :

este singurul radio din Romania care si-a dublat audienta in ultimii doi ani si care si-o mareste in fiecare luna.

E adevărat că audienţa a crescut în ultimii doi ani, dar nu prea s-a dublat.

Asociaţia pentru Radio Audienţă zice că în toamna lui 2005 Antena Satelor avea 638 de mii de ascultători.Dacă înmulţim asta cu doi nu cred că rezultă audienţa din toamna lui 2007, adică 924 de mii.

Despre programe, e altă discuţie. Dacă oamenii ăia de la Antena Satelor cred că lumea îi ascultă pentru cele mai noi ştiri din lumea fermierilor se înşeală. Îi ascultă pentru că dau toată ziua muzică populară. De aia cu “Hai, leliţă-n deal la vie că s-au copt aracii”. Pe acelaşi model merge şi Radio Iaşi, care nu emite în toată ţara ci doar în zona Moldovei şi are cu doar o sută de mii de ascultători mai puţin decât Antena Satelor.

Iar tot articolul, de la cap la coadă, e de un festivism demn de Scânteia.

6 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. calincosmaciuc said, on ianuarie 15, 2008 at 9:50 pm

    Eu cred ca s-a “jucat” un pic, iar “festivismul” de care vorbesti e intentionat. Asa sunt ei acolo, la Antena Satelor. Pana la urma, locul ala asa e, cu naivitatile si festivismele lui, nu?

  2. Adrian Tudor said, on ianuarie 15, 2008 at 10:01 pm

    Calin, cred ca esti ingaduitor. Eu am lucrat la SRR intr-o redactie care redacta si prezenta stiri si pentru Antena Satelor. Nu e niciun festivism in redactia aia si nici nu mi se pare ca ar fi pe post. Am impresia uneori ca sunt zambete de artizanat de la cooperativele mestesugaresti.

    Si mai e si problema inexactitatilor din articol in ceea ce priveste cifrele de audienta.

    Dar daca tu zici ca festivismul e intentionat, nu stiu ce sa cred. O fi ironia prea fina pentru mine, ca sa inteleg ca, de fapt, articolul ii ia putin peste picior pe oamenii aia care cred in basmele alea cu satul romanesc plin de spritualitate si curatenie morala si sufleteasca, etc….

    Nu spun ca articolul asta e un caz singular. Mai sunt niste chestii asemanatoare si in Gandul legate de Info Pro, Pro FM sau Pro FM Dance.

  3. calincosmaciuc said, on ianuarie 15, 2008 at 11:36 pm

    Mi se pare ca-s cateva pasaje care arata naivitatea taranilor, de ex. cu ala care a venit sa le spuna la radio ca a fatat doi vitei, in loc de unul etc. Cred ca nu a reusit sa tuseze totusi la maxim contrastul intre ideea ultraurbana de media si publicul satesc al radioului. Sint ingaduitor fiindca mi s-a parut mishto ideea de la care a pornit subiectul. In plus, da, o cunosc pe Roxana, am fost colegi la EVZ. Vezi, tu stii cate ceva despre post, eu despre autor :) Cand iti zic de naivitate la tara, o spun in sensul frumos, am bunici la tara si le stiu naivitatile si ma amuza :)

  4. Adrian Tudor said, on ianuarie 16, 2008 at 9:26 am

    E posibil sa fie asa cum zici tu. Sigur ca e o mare diferenta intre publicul urban si cel satesc. Mai ales cel de peste 45 de ani care asculta Antena Satelor.

    Eu cred ca un radio axat pe muzica populara, de genul celei difuzate de Antena Satelor, ar avea succes ca retea de FM si in orase. Au incercat fratii Micula sa faca in Bucuresti o treaba din asta, dar au pierdut frecventa dupa cateva luni chinuite de emisie.

  5. calincosmaciuc said, on ianuarie 16, 2008 at 3:13 pm

    succes insemnand mai mult de 64.000, cat spun ca au in Bucuresti? De fapt, uite, iar o dau pe filosofie si simbolism, publicul tinta ar fi specia pe care o ironiza Marin Preda, taranul venit la oras….Nu stiu cifrele de la posturile TV de muzica populara, asta ar fi un reper.

  6. Adrian Tudor said, on ianuarie 16, 2008 at 5:34 pm

    64 de mii de ascultatori in Bucuresti, in conditiile in care aici nu emit in FM, ci pe unde medii si fara publicitate prin ziare sau alte chestiuni de promovare poate fi considerat un succes.

    Asta in conditiile in care posturile de genul Etno TV, Favorit TV sau Taraf TV au un rating mediu de 0,1 sau 0,2. Asta inseamna intre 10 si 20 de mii de oameni. Si, implicit, cota de piata e mai mica decat a Antenei Satelor. Si cred ca sunt o multime de tarani de-ai lui Preda pe la orase. Mai ales in Bucuresti.


Lasă un Răspuns