La News FM se conturează o grilă de programe
News FM e anunţat că începe emisia luni, 19 noiembrie, de la ora 7. Totuşi, până acum nu am văzut ca pe site-ul News FM sau în vreo publicaţie a trustului Intact să se promoveze viitorul post de radio sau să se spună ceva despre programele acestuia.
Probabil nu e gata grila.
Ce avem până acum, din spusele celor care au legătură cu News FM ?
Matinalul va fi prezentat de Anca Florea. Începe la 7, dar nu ştim la cât se termină. Probabil la 10. Urmează o emisiune despre bloguri, prezentată de Vlad Petreanu, de la 16:30 până la 17:30. Informaţia e la el pe blog. În fine, de la 18:00 la 19:00 va face emisiune Mircea Badea cu şoferii crizaţi de traficul din Bucureşti. Anunţul l-a făcut la el în emisiune şi a zis că emisiunea se cheamă Traficanţii. Cred că va fi ceva de genul “Poftiţi de înjuraţi-l pe Videanu!”.
Ar mai fi încă un realizator, Lucian Moga. El probabil va ocupa segmentul 10 – 13 sau 13 – 16. Bănuiesc!
Cam astea sunt informaţiile disponibile până acum, cu două zile înainte de lansare. Dacă Rareş Anita, managerul de proiect de la News FM, mai trece pe aici, poate facem un update şi cei care ajung pe blogul acesta căutând News FM vor afla care e grila de programe a postului.
Apropo, unii căutau “news fm sediu”. Poate vrea cineva să vină să dea o probă de angajare.
[...] există o emisiune de la ora 22, realizată de Bogdan Niculescu. Aşadar, rămân la concluzia din postul anterior. Grila de la News FM nu e completă. Segmentul 13 -16, de exemplu, nu are un realizator. Nici cel [...]